Totul despre nimic

September 24th, 2016 by nico

Iluzia

Iluzia

Tu te schimbi şi ei nu. Dintr-o dată sau în timp, nici nu ştii exact, te simţi singur înconjurat de oameni şi te gândeşti că nu ai nimic în comun cu ei. Visele lor par distante, iar de ale tale nici nu iti vine sa le povestesti. Tu eşti divorţat, ei sunt cu familia după ei şi chiar cu încă unul pe drum. Când ieşi tu in oraş ei nu pot iar când ei pot… mda, ei nu prea pot de fapt, dacă se întâmplă o dată la trimestru e motiv de şampanie.
Şi atunci te gândeşti că e momentul să schimbi ceva, să te înconjuri de alţi oameni. Şi o faci, încet, încet, pornind la drum cu ajutorul mamei reţelelor sociale, Facebook. Un add azi, un accept mâine şi pînă să realizezi ai un nou cerc de prieteni virtual format. Efervescenţa e reală, o simţi în vene, te încânta conţinutul wall-ului pentru că în sfârşit are conţinut acum, are substanţă, are greutate ! Gata cu pozele cu pisici, gata cu imaginile de la plajă, gata cu selfieuri pe stomacul gol dimineaţă. Acum ai parte de articole serioase, argumente filozofice, studii sociale şi discuţii intelectuale. Prietenii tăi noi sunt la fel că tine, cu interese la fel că tine, cu viziuni politice la fel că tine, ba chiar şi vârsta e la fel ca a ta.
Şi o vreme te îmbeţi cu asta, te rostogoleşti printre ei că un copil într-un ţarc cu bile. Azi la fel, mâine la fel, e atât de bine, e chiar ceea ce ţi-ai dorit.. Nu ?
Într-o dimineaţă insă te trezeşti şi ca în atâtea dimineţi înaintea ei iei telefonul şi deschizi cartea feţei.. scroll, ah da.. despre subiectul asta, mhm, e exact ce gândesc şi eu.. mai jos.. scroll.. despre Siria.. sigur, cumplit ce se întâmplă acolo, ruşii şi ceilalţi, ştii exact facţiunile, eşti la curent cu mişcările de trupe, vezi pozele teribile de pe twitter în acelaşi timp cu ceilalţi. Politica lor e politica ta şi valorile tale morale sunt şi ale lor. Le place pînă şi acelaşi vin ca ţie, e ca şi cum ai sta de vorba cu ţine însuţi, ca şi cum ai bea la oglindă. Şi apoi brusc realizezi cât te singur te simţi stand în faţă oglinzii, bând un pahar de vin roşu cu ţine însuţi.

Mi-am dorit să fiu între cei că mine că să mă simt între prieteni. Şi atunci de ce odată ajuns între ei mă simt la fel de singur că la început ? Nu cumva pentru că lumea asta virtuală nu e decât o iluzie, iluzia apartenenţei, iluzia incluziunii ? Nu cumva lumea asta virtuală este în fapt doar iluzia vieţii ?

Share with:

FacebookTwitterGoogleTumblrLinkedInReddit


Leave a Reply

Connect with:



Your email address will not be published. Required fields are marked *